A acorda atenție întreținerii canapelelor între curățări este la fel de importantă ca igienizarea profesională făcută la anumite intervale de timp pentru că, în felul acesta, le prelungim durata de viață și ne protejăm sănătatea pe termen lung. Tapițeria canapelelor poate adăposti mulți germeni periculoși, acarieni de praf sau alte microorganisme imposibil de detectat cu ochiul liber.
Pentru a menține o igienă corespunzătoare a canapelelor, sunt recomandate câteva obiceiuri precum scuturarea și rotirea pernelor pentru a preveni deformarea și uzura inegală, dar și verificarea rapidă a suprafeței pentru firimituri, păr de animale sau pete și curățarea lor imediată.
Nu trebuie să uităm de aspirarea canapelei, inclusiv în zonele greu accesibile și curățarea imediată a lichidelor vărsate prin tamponare (nu frecare), folosind soluții potrivite pentru material.
Verificarea structurii și a materialului pentru eventuale deteriorări este important de făcut din când în când pentru a interveni la timp cu soluții punctuale și a preîntâmpina astfel agravarea acestora.
Pentru tapițeriile în piele care sunt mai pretențioase și cer o îngrijire mai delicată, ștergerea regulată și aplicarea periodică a unui balsam special ar fi suficiente.
Pentru materialele textile, respectarea instrucțiunilor de pe etichetă este recomandată, iar pentru catifea, care de asemenea este un material mai luxos, se recomandă perierea delicată și evitarea umezelii excesive.
Pentru protecție suplimentară, mai ales în casele cu copii sau animale, se recomandă folosirea huselor lavabile.













